În această secțiune se regăsesc anunțurile privind apelurile de proiecte, finalizate
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM2A1B – Tranziția de la asistența de urgență la includerea socială și sustenabilă și autonomă a refugiaților ucraineni în societatea romănească – componentele 2 si 3
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 11.003.850 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 20 iunie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM2A1B
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghidul specific aferent apelului:
Actualizare 04.06.2024:
Actualizare 24.05.2024:
Rezultat consultare publică ghid specific AM2A1B (2)
Rezultat consultare publică ghid specific AM2A1B(1)
AM41C Operațiuni de selecție și relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM41C – Consolidarea solidarității și a cooperării cu țările terțe afectate de fluxurile migratorii, inclusiv prin relocare în Uniune și prin alte căi legale de obținere a protecției în Uniune
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.000.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM41C
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM41C
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit vers. 2.0
Solicitări/Întrebări+ răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
Ghid specific apel AM41C Relocare – vers.3
AM32A Sprijinirea returnării voluntare asistate, a regăsirii familiei și a reintegrării, respectând totodată interesul superior al copilului
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM32A – Sprijinirea returnării voluntare asistate, a regăsirii familiei și a reintegrării, respectând totodată interesul superior al copilului
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.000.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM32A
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM32A
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
Ghid specific apel AM32A – RVAR vers .3
AM31G Suport temporar pentru persoane tolerate
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM31G – Suport temporar pentru persoane tolerate
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 1.800.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM31G
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM31G
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM31G-3-Alternative-locuinte-returnati
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit – vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM31F Asistență juridică acordată străinilor luați în custodie publică ori care fac obiectul unei decizii de returnare
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM31F – Asistență juridică acordată străinilor luați în custodie publică ori care fac obiectul unei decizii de returnare
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 600.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM31F
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM31F
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM31F-Asistenta-juridica-returnati
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 13.03.2024:
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit – vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
Clarificari AM31E, AM31F si AM11A
AM31E Consiliere si asistenta materiala acordata migranților aflați in custodie publică ori care fac obiectul unei decizii de returnare
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM31E – Consiliere si asistenta materiala acordata migranților aflați in custodie publică ori care fac obiectul unei decizii de returnare
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 3.100.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM31E
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM31E
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM31E-Asistenta-materiala-returnati
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit-vers. 2.0
Solicitări/întrebări+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
Clarificari AM31E, AM31F si AM11A
AM22G Asigurarea accesului la locuințe a resortisantilor state terte
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM22G – Asigurarea accesului la locuințe a resortisantilor state terte
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 3.330.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22G
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM22G
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
Apel AM22F – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 6
Organismul Intermediar Fondul Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări din Ministerul Afacerilor Interne, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului National 2021-2027 Azil, Migrație și Integrare:
AM22F – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 6
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 3.221.112 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22F
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghidul specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM22F-Regiunea-6
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+ răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM22E – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 5
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM22E – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 5
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.227.709 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22E
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM22E-Regiunea-5
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM22D Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 4
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM22D – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 4
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.227.709 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22D
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM22D-Regiunea-4
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM22C Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 3
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM22C – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 3
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.227.709 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22C
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM22C
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM22C-Regiunea-3
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+ răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM22B Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 2
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM22B – Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 2
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.227.709 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22B
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM22B-Regiunea-2
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM11A Asistenţă şi consiliere juridică pentru solicitanții de azil
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM11A Asistenţă şi consiliere juridică pentru solicitanții de azil
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.000.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM11A
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghidul specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM11A
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM11A-As.-juridica-S.A-2
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 13.03.2024:
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
Clarificari AM31E, AM31F si AM11A
AM11B Asistență socială/materială pentru solicitanții de azil
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM11B Asistență socială/materială pentru solicitanții de azil
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.750.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM11B
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM11B
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM-11B-As.-materiala-S.A
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Actualizare 05.03.20224:
AM11C Asistență medicală și psihologică pentru solicitanții de azil
Organismul Intermediar Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări / MAI, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului Național 2021-2027 Azil, migrație și integrare:
AM11C Asistență medicală și psihologică pentru solicitanții de azil
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 4.750.000 lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 19 martie 2024, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM11C
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghid specific aferent apelului:
Clarificari cu caracter general
Clarificari – consultare publica – AM11C
Decizie nr. 2 de aprobare a Ghidului Specific
Ghid specific AM-11C-As.medicala-S.A
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel
Actualizare 28.02.2024:
Solicitări/întrebări primite+răspunsuri
Ghidul specific a fost revizuit- vers. 2.0
Actualizare 05.03.20224:
AM22A– Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 1 și Asigurarea accesului la locuințe
Organismul Intermediar Fondul Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări din Ministerul Afacerilor Interne, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului National 2021-2027 Azil, Migrație și Integrare:
AM22A– Integrarea socială și economică a resortisanților țărilor terțe cu ședere legală în RO în Regiunea 1 și Asigurarea accesului la locuințe
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 7.000.000 de lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 30 noiembrie 2023, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM22A_OIFAMI2023
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresa de email oi.fami@mai.gov.ro.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghidul specific aferent apelului:
Decizie aprobare Ghid specific
Anexa 1 Cerere de finantare v1.0 apel AM22A + instructiuni
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel AM22A
Sinteza clarificari – faza de transmitere a propunerilor de proiecte_23.11.2023
AM31D– Monitorizarea misiunilor de returnare forțată
Organismul Intermediar Fondul Azil, Migrație și Integrare, Inspectoratul General pentru Imigrări din Ministerul Afacerilor Interne, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului National 2021-2027 Azil, Migrație și Integrare:
AM31D– Monitorizarea misiunilor de returnare forțată
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 500.000 de lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 30 noiembrie 2023, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil pe pagina:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AM31D_OIFAMI2023
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresa de email oi.fami@mai.gov.ro.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghidul specific aferent apelului:
Decizia OI 2_rectificare Decizia 1 OI
Decizie aprobare ghid specific
Anexa 1 Cerere de finantare v1.0 apel AM31D + instructiuni
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apel AM31D
Sinteza clarificari – faza de transmitere a propunerilor de proiecte_20.11.2023
Sinteza clarificari – faza de transmitere a propunerilor de proiecte_24.11.2023