Inspectoratul General pentru Imigrări a organizat exercițiul de simulare „DANUBIUS GALATIENSIS 26” pentru validarea capacităților de răspuns la frontiera externă în contextul depășirii capacităților de primire și procesare în centrele regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil.
Inspectoratul General pentru Imigrări, în cooperare cu instituțiile naționale cu atribuții în domeniu, a desfășurat în perioada 28 – 30 aprilie 2026, la Galați, exercițiul de simulare „DANUBIUS GALATIENSIS 26”, dedicat testării mecanismelor de coordonare și răspuns în contextul depășirii capacităților de primire și procesare în centrele de azil. Exercițiul s-a desfășurat în cadrul proiectului Instrumentul de Asistență Tehnică 2025 – TSI România, finanțat de Comisia Europeană prin SG REFORM și implementat de Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), care a asigurat sprijin tehnic și suport financiar pentru pregătirea și desfășurarea activității, contribuind la eforturile autorităților române pentru implementarea Pactului Uniunii Europene privind Migrația și Azilul.
Prima zi a fost dedicată analizei teoretice a activităților de screening, inclusiv a mecanismelor de coordonare și procedurilor relevante prevăzute în contextul implementării Pactului Uniunii Europene privind Migrația și Azilul.
Cea de-a doua zi a fost dedicată exercițiului practic de testare a aplicării Planului Național de Urgență în domeniul Azilului și Primirii, cu accent pe capacitatea de reacție a autorităților implicate, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Imigrări.
Exercițiul a evidențiat funcționarea mecanismelor de cooperare interinstituțională dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General al Poliției Române, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Direcția Generală de Management Operațional, Direcția Generală de Protecție Internă și Direcţia Generală Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale, precum și contribuția altor autorități cu competențe relevante, respectiv Instituția Avocatul Poporului și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Succesul acestui demers a fost confirmat de prezența și monitorizarea activă a unor parteneri internaționali, a căror implicare a validat corectitudinea procedurilor aplicate.
Alături de Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliția de Frontieră Română și ICMPD, au contribuit cu expertiză specializată reprezentanți ai Agenției Uniunii Europene pentru Azil, Frontex, Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Organizației Internaționale pentru Migrație, Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și Departamentului pentru Justiție din Irlanda.
De asemenea, prezenți la activitate au fost și reprezentanți ai Consiliului Național Român pentru Refugiați, Organizației Salvați Copiii, Fundației ICAR, Asociației Ecumenice a Bisericilor din România, precum și ai Asociației Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România.
Exercițiul a oferit un cadru practic pentru identificarea lecțiilor învățate și pentru consolidarea cooperării interinstituționale, contribuind la procesul de pregătire a autorităților române în contextul implementării Pactului Uniunii Europene privind Migrația și Azilul.
România demonstrează astfel, printr-o cooperare solidă între structurile naționale și organismele internaționale, că este un partener de încredere la frontiera externă a Uniunii Europene.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
