Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

TREI STRĂINI TRANSFERAȚI DIN GERMANIA ÎN BAZA REGULAMENTULUI  DUBLIN

11 decembrie 2023

Poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus, la sfârșitul săptămânii trecute, în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, doi bărbaţi, care au fost transferaţi din Germania în baza Regulamentului Dublin. Cea de-a treia persoană transferată în baza aceleași proceduri a solicitat o formă de protecție internațională și a fost condusă la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, toți bărbați, unul din Bangladesh și doi din Siria, sunt bănuite de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate la data de 8 decembrie a.c. de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni.

La ieşirea din ţară, pe numele a două persoane va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât cea de-a treia persoană a solicitat o formă de protecție internațională a fost condusă la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației, urmând ca la finalizarea procedurilor să se dispună măsuri în consecință.

În conformitate cu articolul 101 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luarea în custodie publică a străinilor este măsura de restrângere temporară a libertăţii de mişcare pe teritoriul României, dispusă împotriva străinilor în scopul îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.

De asemenea, luarea în custodie publică se dispune în scris prin ordonanţă motivată în drept şi în fapt de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, împotriva străinului care nu poate fi îndepărtat sub escortă în termen de 24 de ore şi care se află în una dintre următoarele situaţii:

  • prezintă risc de sustragere de la îndepărtarea sub escortă;
  • evită ori împiedică pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare sub escortă;
  • face obiectul expulzării.

Informații suplimentare privind această măsură găsiți aici:

https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2023/07/ORDONANTADEURGENTAnr.194din12decembrie2002.pdf

Totodată, procedura Dublin are ca principal scop determinarea unui singur Stat Membru care să fie responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentată într-unul din statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau un apatrid (denumit în continuare „statul membru responsabil”).

Informații suplimentare referitoare la această procedură găsiți accesând următorul link: https://igi.mai.gov.ro/category/diverse/proceduri-azil/

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut