Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

Șederea pe termen lung în România

3 iunie 2021

Dacă sunteţi cetăţean al unui stat nonUE/SEE, aveţi un drept de şedere valabil în România şi doriţi să obţineţi şedere pe termen lung pe teritoriul acestui stat, trebuie să îndepliniţi anumite condiţii. Paşii de urmat sunt: solicitaţi acordarea dreptului de şedere pe termen lung la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din judeţul în care locuiţi, iar dacă raspunsul este pozitiv, depuneţi documentele pentru obţinerea permisului de şedere pe termen lung.

Puteţi obţine acest drept atât ca membru de familie al unui cetăţean român, cât şi pentru alt scop al şederii în România (de exemplu: muncă, activităţi comerciale, reîntregirea familiei, etc.)

 

Permisul de şedere pe termen lung are o valabilitate de 10 ani în cazul în care sunteţi membru de familie al unui cetăţean român şi de 5 ani dacă aveţi reglementată şederea în România pentru celelalte scopuri prevăzute de lege.

 

 

Condiţii pentru acordarea şederii pe termen lung

Pentru a obţine dreptul de şedere pe termen lung trebuie să fi avut o şedere continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani. Şederea este considerată continuă atunci când perioada de absenţă de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive şi nu depăşeşte în total 10 luni şi dacă împotriva dumneavoastră nu a fost dispusă nici o măsură de îndepartare de pe teritoriul naţional.

De asemenea, perioada pentru care v-aţi deplasat în străinătate în vederea desfăşurării unor activităţi de transport internaţional şi pentru care puteţi prezenta înscrisuri doveditoare în acest sens, nu se consideră absenţă de pe teritoriul României.

Perioada de şedere în scop de studii se calculează la jumătate pentru rezidenţa pe termen lung şi nu se ia în calcul şederea conferită de viza de scurtă şedere, viza diplomatică sau de serviciu şi nici cea obţinută pentru desfăşurarea de activităţi ca lucrător sezonier sau au pair.

Consultaţi lista completă a condiţiilor necesare pentru acordarea rezidenţei permanente şi excepţiile de la acestea.

 

Nu puteţi primi un drept de şedere pe termen lung în România dacă vă încadraţi în una dintre următoarele categorii:

  • aveţi un drept de şedere temporară pentru studii,
  • sunteţi solicitant de azil sau beneficiar al protecţiei umanitare temporare sau aveţi protecţia temporară a statului român,
  • vă aflaţi în România cu viza de scurtă şedere sau viza/drept de şedere conferit de viza diplomatică sau de serviciu.
  • aveți un drept de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier sau lucrător au pair.

 

Documentele necesare obtinerii dreptului de sedere pe termen lung

Primul pas pentru a va stabili domiciliul in România este obţinerea dreptului de şedere pe termen lung. În acest sens trebuie să depuneţi următoarele documente:

  • cerere;
  • documentul de trecere a frontierei (paşaport, titlu de călătorie, etc.) în copie şi original;
  • acte doveditoare privind spaţiul de locuit (copie și original);
  • dovada asigurării sociale de sănătate;
  • dovada mijloacelor de întreţinere (sunt exceptaţi membrii de familie ai cetăţenilor români);
  • certificatul de cazier judiciar eliberat de autorităţile române;
  • documente de stare civilă (dacă este cazul);

Puteţi solicita acordarea dreptului de şedere pe termen lung pentru minori doar dacă aţi primit dumneavoastră acest drept. În acest sens trebuie să depuneţi urmatoarele documente:

  • cerere;
  • documentul de trecere a frontierei (paşaport, titlu de călătorie, etc.) în copie şi original;
  • acte doveditoare privind spatiul de locuit (copie şi original);
  • certificatul de naștere tradus şi supralegalizat/apostilat (în funcţie de statul emitent al documentului);
  • consimţământul în forma autentică al părintelui care nu are drept de şedere pe termen lung pe teritoriul României.

Cererile pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung vor fi soluţionate în maximum 6 luni, iar pentru motive obiective acest termen se poate prelungi cu înca 3 luni, cu înştiinţarea solicitantului. Veţi primi răspunsul în scris, în 15 zile lucrătoare de la soluţionarea cererii.

Dacă raspunsul este pozitiv, în 30 de zile de la primirea comunicării, trebuie să depuneţi documentele necesare eliberării permisului de şedere pe termen lung la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost înregistrată cererea.

Refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung, precum şi motivele care au stat la baza acestuia se comunică, în scris, solicitantului, în termen de 15 zile lucrătoare de la soluţionarea cererii. Refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung poate fi atacat în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti. Refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de şedere al titularului cererii

 

Documentele necesare eliberării permisului de şedere pe termen lung:

  • cerere;
  • documentul de trecere a frontierei (paşaport, titlu de călătorie, etc.) în copie şi original;
  • acte doveditoare privind spaţiul de locuit (copie şi original);
  • taxe.

Documentele necesare reînnoirii permisului de şedere pe termen lung:

  • cerere;
  • documentul de trecere a frontierei (paşaport, titlu de călătorie, etc.) în copie şi original;
  • acte doveditoare privind spaţiul de locuit (copie şi original);
  • taxe.

Dacă sunteţi titularul unui drept de şedere pe termen lung în România beneficiaţi de tratament egal cu cetăţenii români, în condiţiile legii, astfel:

  • puteţi lucra pe teritoriul României fără autorizaţie de muncă, în baza unui contract individual de muncă avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
  • aveţi acces la toate formele şi nivelurile de învaţământ şi de pregatire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu, echivalarea studiilor şi recunoasterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competenţă şi a calificărilor profesionale,
  • vă bucuraţi de securitate şi protecţie socială, asistenţă medicală şi socială,
  • beneficiaţi de deducerile la impozit pe venitul global și de scutirile de taxe,
  • aveţi acces la bunuri şi servicii publice, inclusiv obţinerea de locuinţe, libertatea de asociere, afiliere şi apartenenţa la o organizaţie sindicală sau profesională.

 

Dreptul de şedere pe termen lung încetează în următoarele situaţii:

  • în cazul anulării sau revocării;
  • în cazul obţinerii unui drept de şedere pe termen lung pe teritoriul altui stat;
  • în cazul absenţei de pe teritoriul statului român pentru o perioada mai mare de 12 luni consecutive, cu excepţiasituaţiei în care, in această perioadă, aţi beneficiat de un drept de şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene;
  • în cazul absenţei de pe teritoriul statului român pe o perioadă mai mare de 6 ani consecutivi, chiar dacă în această perioadă aţi beneficiat de un drept de şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene;
  • la cerere;
  • la dobandirea cetăţeniei române;
  • in cazul absenţei de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau al Confederaţiei Elvețiene, pe o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi, a rezidentului pe termen lung, posesor al unui permis de ședere pe termen lung cu menţiunea «fost posesor de Carte albastră a UE», sau a membrilor săi de familie cărora le-a fost acordat statutul de rezident pe termen lung;
  • în cazul anulării protecţiei internaţionale în România, iar dreptul de şedere pe termen lung a fost obţinut în această calitate.

În situaţia în care dreptul de şedere pe termen lung va încetat în condiţiile art.70 alin. (3) lit. b),c) sau d) din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, şi vă aflaţi pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data comunicării, puteţi solicita eliberarea unui permis de şedere temporară pentru scopurile şi în condiţiile prevăzute în OUG 194/2002 cu modificările şi completările ulterioare (detalii în secțiunea Legislație).

Dacă dreptul de şedere pe termen lung v-a încetat în condiţiile art.70 alin. (3) lit. b) – d) din OUG 194/2002 cu modificările şi completările ulterioare vi se poate acorda un nou drept de şedere pe termen lung, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, după o şedere legală şi continuă pe teritoriul României de 12 luni.

Dreptul de şedere pe termen lung al unui fost posesor de Carte albastră a UE nu încetează în cazul în care străinul poate face dovada că a lipsit de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau al Confederației Elveţiene, pentru a exercita o activitate economică în calitate de angajat remunerat sau de lucrător independent, pentru a exercita o activitate pe bază de voluntariat sau pentru a studia în ţara de origine.

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut