Ministerul Afacerilor Interne
Print

VERIFICĂRI FINALIZATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI ÎN CAZUL A TREI SOCIETĂȚI COMERCIALE

16 ianuarie 2023

Polițiștii de imigrări din București au finalizat la sfârșitul săptămânii trecute  verificările în cazul a trei societăți comerciale. Pentru neregulile constatate, o societate comercială a fost sancționată cu 10.000 de lei.

La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări au finalizat verificările în cazul a trei societăți comerciale, iar acolo unde au fost constatate nereguli s-au luat măsuri în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Ca urmare a celor constatate, într-un caz, societatea comercială a fost sancționată cu avertisment, iar într-un alt caz a fost aplicată o sancțiune de 10.000 de lei (primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare).  

Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Sari la conținut