Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

UN BĂRBAT DIN TUNISIA ȘI UNUL DIN EGIPT AU FOST DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN MARAMUREȘ

14 noiembrie 2022

Doi bărbați din Tunisia, respectiv Egipt au fost depistați la sfârșitul săptămânii trecute în situații ilegale de către polițiștii de imigrări din Maramureș. Aceștia au fost introduși în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Arad.

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Maramureș au continuat acțiunile, pe raza de competență, scopul fiind   prevenirea și combaterea șederii ilegale străinilor pe teritoriul țării noastre.

În urma activităților desfăşurate au fost identificați în situații ilegale doi bărbați, de 33, respectiv 43 de ani, unul din Egipt și unul din Tunisia.

Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă, iar până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre a fost dispusă măsura de luare în custodie publică și introduși în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Arad.

De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

POLIȚIȘTII DE IMIGRARI AU FOST LA DATORIE ȘI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut