Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

UN BĂRBAT DIN SERBIA DEPISTAT CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN ALBA

10 octombrie 2022

Poliţiştii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări Alba au desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute o acțiune pe raza de competenţă, având ca scop combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini. Un bărbat din Serbia a fost depistat cu ședere ilegală.

La data de 9 octombrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Alba au desfășurat o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul României.

În urma activităților întreprinse a fost identificat cu ședere ilegală un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Serbia.

Din verificări a reieşit că acesta a intrat legal în România, însă nu a părăsit teritoriul statului român la expirarea dreptului de şedere.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, pe numele bărbatului a fost emisă decizie de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul ţării noastre, fiind instituită și măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut