Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

TREI DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL DIRECȚIEI PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PE NUMELE UNOR BĂRBAȚI DIN REPUBLICA CAMERUN

7 iunie 2024

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au desfășurat ieri o acțiune, pe raza de competență, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale. Trei bărbați din Republica Camerun au fost depistați în situații ilegale.

La data de 6 iunie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti – Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au desfășurat ieri o acțiune pe raza de competență ce a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale.

În acest context au fost depistați în ședere ilegală, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 29 de ani, din Republica Camerun.

Pe numele acestora, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul țării noastre în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele unui străin a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pentru o perioadă de 3 luni, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat anterior.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut