Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

TREI DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI ȘI O SOCIETATE COMERCIALĂ SANCȚIONATĂ CU 20.000 DE LEI

9 decembrie 2022

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au emis zilele trecute trei decizii de returnare pe numele a trei străini aflați în situații ilegale. Pe linia combaterii muncii ilegale, reprezentantul unei societăți comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

În perioada 7 – 8 decembrie a.c., polițiștii de imigrări au desfășurat o acțiune pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor în România.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat în situații ilegale doi bărbați, de 31 respectiv 32 de ani, ambii din Nepal.

Din verificările efectuate a reieșit că cei doi au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre.

De asemenea, o femeie de 40 de ani, din Vietnam, care se afla în ședere ilegală a fost preluată de la polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție București.

Ca urmare a celor constatate, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Tot ieri, polițiștii au finalizat verificările pentru o societate comercială, reprezentantul societății fiind sancționat cu amendă în valoare de 20.000 de lei (primirea la muncă a doi cetățeni din Nepal, fără aviz de angajare și fără contracte de muncă. Aceștia se aflau în termenul de plecare voluntară de 15 zile, aspect stabilit prin deciziile de returnare) în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ÎN ULTIMELE DOUĂ ZILE, 16 STRĂINI ÎMPOTRIVA CĂRORA AU FOST EMISE DECIZII DE RETURNARE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRELOR DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ ARAD ȘI OTOPENI

Sari la conținut