Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

TREI CETĂŢENI STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

2 noiembrie 2022

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au continuat acțiunile, pe raza de competenţă, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României. Au fost identificaţi în situații ilegale trei străini, unul dintre aceștia fiind îndepărtat sub escortă.

La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti – Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au desfășurat o acțiune, în municipiul Bucureşti, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale străinilor pe teritoriul țării noastre.

În urma activităților desfăşurate au fost identificați în situații ilegale trei cetățeni străini, o femeie, un copil, ambii din Siria și un bărbat din Bangladesh.

Din verificări a reieșit că persoanele din Siria sunt membri de familie ai unui cetățean străin cu drept de ședere pe termen lung. Acestea au fost îndrumate către structura competentă din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.

În cazul bărbatului din Bangladesh a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă, iar la ieșirea din țară a fost instituită și măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de un an, în conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN IAȘI ÎN COOPERARE CU REPREZENTANȚI DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ IAȘI

Sari la conținut