Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

REZULTATE OBȚINUTE DE  POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI PE PARCURSUL UNEI SĂPTĂMÂNI

26 martie 2024

Polițiștii de imigrări au înregistrat, la nivel național, în perioada 18 – 24 martie a.c., 2.556 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă și au fost aprobate alte 2.131 de astfel de documente.

Cetățenilor străini le-au fost emise 2.987 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate 2.403 cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, alte 487 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu au depistat 69 de străini aflați în situații ilegale, 51 dintre aceștia fiind introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.

Au fost efectuate 138 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate, polițiștii de imigrări au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 110.400 lei.

În perioada analizată, polițiștii de imigrări au desfășurat două misiuni de îndepărtare sub escortă, pentru 22 de străini, dintre care 10 din Sri Lanka, șase din Bangladesh, trei din Pakistan, doi din Egipt și unul din India, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 100 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

Sari la conținut