Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE ZILE

7 iunie 2024

138 de acțiuni, controale și verificări au efectuat polițiștii de imigrări, la nivel național, în ultimele zile. 31 de străini au fost depistați în situații ilegale, iar opt au fost introduși în centrele de custodie publică. Peste 2.700 de permise de ședere au fost emise.

În perioada 3 – 6 iunie a.c., polițiștii de imigrări au efectuat, la nivel național, 138 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.900 lei.

De asemenea, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu au depistat 31 de străini aflați în situații ilegale, opt dintre aceștia fiind introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.

Polițiștii de imigrări au înregistrat 2.152 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă, au fost aprobate alte 1.721 de astfel de documente, iar 176 au fost respinse.

Cetățenilor străini le-au fost emise 1.979 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate 1.670 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, alte 747 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut