Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 72 DE ORE

17 octombrie 2023

În perioada (14 octombrie – 16 octombrie a.c.), au fost înregistrate 608 cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 408 astfel de documente au fost aprobate.

Cetățenilor străini le-au fost emise 169 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 578 de cereri de prelungire a dreptului de ședere au fost înregistrate.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt în continuare angajare în muncă și reîntregirea familiei.

De asemenea, au fost emise permise de ședere pentru 153 de beneficiari de protecție temporară în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști din cadrul structurilor cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române) au depistat 24 de străini în situații ilegale.

Au fost efectuate 38 de activități specifice de control, cu forte proprii sau în cooperare, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

11 STRĂINI CARE AU FOST DEPISTAȚI ÎN TENTATIVĂ DE TRECERE FRAUDULOASĂ A FRONTIEREI DE STAT, AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRULUI DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ ARAD

Sari la conținut