Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 72 DE ORE

2 octombrie 2023

La sfârșitul săptămânii trecute (29 septembrie – 1 octombrie a.c.), au înregistrat 484 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 574 de astfel de documente au fost aprobate.

Cetățenilor străini le-au fost emise 1.007 permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 329 de cereri de prelungire a dreptului de ședere au fost înregistrate.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt în continuare angajare în muncă și reîntregirea familiei.

De asemenea, alte 152 de permise de ședere  au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști din cadrul structurilor cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române) au depistat 13 străini în situații ilegale.

Au fost efectuate 46 de activități specifice de control, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut