Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE: PESTE 1.000 DE CERERI DE OBȚINERE A AVIZELOR DE ANGAJARE AU FOST ÎNREGISTRATE ȘI APROXIMATIV 970 DE PERMISE DE ȘEDERE AU FOST EMISE

1 februarie 2024

În perioada 30 – 31 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări au înregistrat 1.034 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 657 de astfel de documente au fost aprobate, iar 189 au fost respinse.

Cetățenilor străini le-au fost emise 786 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate 893 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, alte 181 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu au depistat 21 de străini aflați în situații ilegale, 13 fiind introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.

Au fost efectuate 62 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate, polițiștii de imigrări au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 48.600 lei.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 100 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

Sari la conținut