Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARGEȘ AU ASIGURAT MANAGEMENTUL ȘEDERII ÎN ROMÂNIA PENTRU APROXIMATIV 3.000 DE PERSOANE DIN STATE TERȚE, ÎN ANUL 2022

30 ianuarie 2023

În anul 2022, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Argeș au asigurat managementul șederii în România pentru aproximativ 3.800 de persoane, dintre care 2799 din state terțe și 972 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 50 străini în situații ilegale, fiind emise aproximativ 40 de decizii de returnare de pe teritoriul României. 3.190 de avize de angajare au fost acordate.

Activitatea polițiștilor de imigrări s-a desfășurat, în perioada de referință, în vederea asigurării cunoașterii și aplicării prevederilor legale ce reglementează activitatea specifică pe linie de străini, dar și respectarea prevederilor H.G. nr. 637 din 18.03.2022 privind stabilirea unor condiții de asigurare a protecției temporare pentru persoanele strămutate din Ucraina.

Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, polițiștii de imigrări au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 3.771 de persoane, dintre care 2.799 din state terțe, cei mai mulți din Turcia, Nepal, India și Sri Lanka, precum și 972 din Uniunea Europenă/SEE/CH, majoritatea din Franța și Italia.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada analizată au fost primite 19 invitații depuse pentru străini din Iordania, India și Siria.

De asemenea, ca urmare a aprobării prelungirii dreptului de ședere au fost emise 1.997 de permise de ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 218 certificate de înregistrare și 15 cărți de rezidență permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 3.799 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 3.190 de avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi, detașați și înalt calificați.

Pe linia combaterii șederii ilegale au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 50 de străini în situații ilegale, fiind emise 37 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de returnare de pe teritoriul României, dintre care trei sub escortă  și  instituite 12 consemne de interzicere a intrării în România, pentru perioade cuprinse între 3 luni și 5 ani.

Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 412 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 230.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI ARGEȘ

ULTIMA
ORĂ

PESTE 100 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

Sari la conținut