Pentru a veni în sprijinul cetățenilor străini, la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada 13 – 14 ianuarie a.c., 43 de polițiști de imigrări, din cadrul a 8 structuri județene, respectiv din București, Cluj, Argeș, Constanța, Timiș, Dâmbovița, Vrancea și Bacău, au fost angrenați în activități specifice.
Astfel, în această perioadă, au fost soluționate 942 de cereri depuse de străini, dintre care 761 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere.
De asemenea, alte 176 de cereripentru eliberarea avizului de angajare, 3 invitații și 2 cereri pentru reîntregirea familiei, au fost soluționate.
Totodată, polițiștii de imigrări, au verificat 169 de decizii de returnare, pentru a stabili dacă a fost îndeplinit termenul de plecare voluntară de pe teritoriul țării noastre.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare!
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE