Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 550 DE CERERI DE OBȚINERE A AVIZELOR DE ANGAJARE ÎN MUNCĂ AU FOST ÎNREGISTRATE ȘI PESTE 400 DE PERMISE DE ȘEDERE TEMPORARĂ ȘI PE TERMEN LUNG AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

19 septembrie 2023

În ultimele 24 de ore, polițiștii de imigrări au înregistrat 553 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 337 de astfel de documente au fost aprobate.

Cetățenilor străini le-au fost emise 440 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 402 cereri de prelungire a dreptului de ședere înregistrate.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt în continuare angajarea în muncă și reîntregirea familiei.

De asemenea, alte 98 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.De asemenea, polițiștii de imigrări, împreună cu structurile cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române), au depistat 12 străini în situații ilegale. Dintre străinii aflați în situații ilegale, patru au fost depistați în județul Arad, doi în județul Timiș, doi în municipiul București și câte unul în județele Călărași, Constanța, Olt și Prahova. Patru au fost luați în custodie publică.

Au fost efectuate 32 de acțiuni și controale, iar pentru neregulile constatate, polițiștii de imigrări au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.900 de lei.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 100 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

Sari la conținut