Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 4.000 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURILE CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

26 octombrie 2023

Aproximativ 12.900 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, în cooperare cu structurile cu atribuții în domeniu, la nivel național, în cele 9 luni ale acestui an, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Peste 4.000 de străini au fost depistați în situații ilegale și aproximativ 1000 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 12.833 deactivități specifice de control pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 4.082 de străini în situații ilegale.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 8.954 de sancţiuni contravenţionale, străinilor şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

De asemenea, pentru 3.212 persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, 984 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 964 a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre.

Exemple:

  • 20 de străini aflați în situații ilegale au fost preluați de polițiștii de imigrări din Arad, de la polițiștii de frontieră  

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii de imigrări din Arad au preluat de la polițiștii de frontieră 20 de străini, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani. Dintre aceștia, 8 sunt din Pakistan și 12 din India.

Persoanele în cauză sunt bănuite de tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre au fost introduse în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Aproximativ 80 de străini depistați în situații ilegale și amenzi în valoare totală de 330.000 de lei aplicate de polițiștii de imigrări din București, în cadrul unei acțiuni

La data de 17 octombrie a.c, polițiștii de imigrări din București au preluat de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport “Henri Coandă”, un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Somalia, acesta fiind transferat din Elveția în baza Regulamentului Dublin.

Bărbatul în cauză este bănuit de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat și a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

La ieşirea din ţară, pe numele persoanei în cauză va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Pe linia combaterii muncii ilegale, poliţiştii de imigrări au verificat două societăți comerciale fiind depistați în situații ilegale 74 de străini desfășurând activități lucrative fără avize de angajare.

Ca urmare a celor constatate, acestora le-au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 de zile, de pe teritoriul țării noastre, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat anterior.

De asemenea, față de societățile în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 310.000 lei pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

În aceeași zi, polițiștii de imigrări, au finalizat verificările și pentru patru societăți comerciale.

În trei cazuri nu au fost constatate nereguli, iar în cel de-al patru-lea caz, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

  • Două decizii de returnare emise de polițiștii de imigrări din Iași

La data de 21 octombrie a.c., polițiști de imigrări în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași (Serviciul Ordine Publică, respectiv Secția Regională de Poliție Transporturi Iași), polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași, au desfășurat o acțiune în gara din Iași, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.

În cadrul acțiunii au fost identificate și verificate 28 de persoane, toți cetățeni străini.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că doi cetățeni pakistanezi, de 22 de ani, respectiv 35 de ani au intrat legal în România, în scop de muncă, însă nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere conferit prin viză, aceștia continuând să desfășoare activități lucrative la societăți comerciale de pe raza județului.

Ca urmare a celor constatate, străinilor le-au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni.

Totodată, reprezentanții societății comerciale au fost invitați la sediul structurii de imigrări, în vederea clarificării situației.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Sari la conținut