Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 2.300 DE DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

26 iulie 2023

În primul semestru al acestui an, prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. Au fost desfășurate peste 10.300 de activități și acțiuni specifice, fiind depistați aproximativ 2.900 de cetățeni străini în situații ilegale. Peste 2.300 de decizii de returnare au fost emise.  

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 10.311 activități și acțiuni specifice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În cadrul activităţilor și acțiunilor desfăşurate au fost depistaţi 2.858 de străini în situații ilegale. Dintre persoanele aflate în situații ilegale, 1.632 au fost preluate de la alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră etc.).

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 5.947 de sancţiuni contravenţionale, străinilor şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

Totodată, în perioada de referință, pentru 2.326 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României.

Exemplu:

Polițiștii de imigrări din Ilfov au preluat, la data de 4 iulie a.c., de la polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, șapte străini, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, aflați în situații ilegale. Dintre aceștia, patru sunt din Etiopia și trei din Republica Moldova.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, patru în scop de angajare în muncă și trei în scop de vizită, însă la momentul depistării se aflau în situații ilegale.

Ca urmare a celor constatate, în patru cazuri, pe numele străinilor au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul țării noastre în 15 zile. În celelalte trei cazuri au fost emise decizii de returnare sub escortă, persoanele fiind conduse până la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Galați, în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele celor trei a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN IAȘI ÎN COOPERARE CU REPREZENTANȚI DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ IAȘI

Sari la conținut