Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 2.220 DE ACTIVITĂȚI SPECIFICE DE CONTROL DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN PRIMUL TRIMESTRU AL ACESTUI AN

22 aprilie 2024

Peste 2.220 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în primul trimestru al acestui an, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Au fost depistați în situații ilegale 859 de străini, dintre care, pentru 249 de persoane au fost emise decizii de returnare, 162 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar diferența de cetățeni străini au făcut obiectul altor măsuri legale.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 2.223 de activități specifice de control pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniu.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi, în situații ilegale, 859 de străini, dintre care 111 sunt din Sri Lanka, 102 din Nepal, 96 din Moldova, 89 din Bangladesh, iar diferența sunt din alte state.

De asemenea, în perioada de referință, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de prelungire a dreptului de ședere, pentru 732 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar pentru 413 persoane a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă.

În perioada analizată, 280 de persoane au fost introduse în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

ȘASE MISIUNI DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ AU FOST  EFECTUATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRULUI DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ OTOPENI

Sari la conținut