Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PESTE 150 DE PERSOANE AU FOST VERIFICATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI, CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

15 aprilie 2024

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, dar și combaterea migraţiei ilegale rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

În acest context, la data de 13 aprilie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța, împreună cu polițiști de frontieră, polițiști de la transporturi și jandarmi, au desfășurat o acțiune în Portul Constanța Sud – Agigea.

151 de persoane au fost verificate în aplicația eDAC, dintre care doi cetățeni din Republica Moldova și 149 din Ucraina.

În cadrul acțiunii, polițiștii de imigrări nu au identificat nereguli în privința persoanelor verificate.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

***

În contextul aderării României la spațiul Schengen, începând din data de 31 martie a.c., a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate (eDAC), aplicație folosită de către structurile Ministerului Afacerilor Interne (poliție, jandarmerie, poliția de frontieră, imigrări), pentru stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni, cu privire la aceasta.

Prin intermediul aplicației, polițiștii de imigrări din structurile operative realizează ușor verificările în teren, iar în cazul în care sunt depistate persoane urmărite, dispărute, autovehicule furate, ori alte situații, vor fi dispuse măsurile legale care se impun în astfel de cazuri.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut