Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PATRU SOCIETĂȚI COMERCIALE VERIFICATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI

8 noiembrie 2022

Polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au finalizat, luni, 7 noiembrie a.c., verificările pentru patru societăți comerciale, iar pentru neregulile constatate au luat măsura sancționării contravenționale.

În urma verificărilor, într-un caz nu au fost constatate nereguli, în două cazuri, reprezentanții firmei au fost sancționați cu avertisment, iar în cel de-al patrulea caz, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 30.000 de lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României (fără a obține avize de angajare și fără contracte individuale de muncă pentru doi bărbați din Filipine și o femeie de Etiopia, toți fiind în termenul de plecare voluntară stabilit prin deciziile de returnare).

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND DEPUNEREA DOCUMENAȚIEI PENTRU ELIBERAREA AVIZULUI DE ANGAJARE/DETAŞARE. CAZURI DE ANULARE A AVIZULUI DE ANGAJARE/DETAŞARE

Sari la conținut