Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

PATRU CETĂȚENI STRĂINI PRELUAȚI DE POLIȚIȘTII PENTRU IMIGRĂRI DE LA SECTORUL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ PETEA

13 octombrie 2022

Patru cetățeni străini din Etiopia, India și Bangladesh, bănuiți de tentativă, respectiv trecere frauduloasă a frontierei de stat, au fost preluați zilele trecute de polițiștii de imigrări din Satu Mare, de la Sectorul Poliției de Frontieră Petea, pentru continuarea verificărilor și luarea măsurilor ce se impun.

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Satu Mare au preluat de la Sectorul Poliției de Frontieră Petea patru cetățeni străini, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 27 și 36 de ani, doi din India, unul din Etiopia și unul din Bangladesh, bănuiți de tentativă, respectiv trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.

Trei dintre aceștia au solicitat accesul la procedura de azil. Pe numele celui de-al patrulea a fost emisă decizie de returnare sub escortă, iar până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre a fost dispusă măsura de luare în custodie publică și introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Arad.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 100 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

Sari la conținut