Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

NOI ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR DE IMIGRĂRI ÎN MAI MULTE JUDEȚE: SUTE DE STRĂINI AU FOST LEGITIMAȚI ȘI PESTE 900 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE AU FOST EMISE

30 aprilie 2023

Timp de o săptămână, poliţiştii de imigrări din municipiul Bucureşti şi cei din judeţele Bacău, Botoșani, Brăila, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu și Tulcea au desfăşurat mai multe acțiuni, pe raza de competenţă, având ca scop combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Activități specifice domeniului de activitate au desfășurat și polițiștii din cadrul Direcției Azil și Integrare. Au fost emise 12 decizii de returnare și peste 900 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.

În perioada 22 – 29 aprilie a.c., poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor și cei din judeţele Bacău, Botoșani, Brăila, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu și Tulcea au desfăşurat, o serie de activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în perioada 25 – 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Au fost verificate șase unități de cazare și trei societăți comerciale, fiind legitimați 69 de străini, cu vârste cuprinse între 20 și 52 de ani, din Bangladesh, Nepal și Sri Lanka.

În cadrul activităților nu au fost constatate situații de încălcare a legislației în domeniu.

Astfel de acţiuni au desfăşurat, în perioada 22 – 27 aprilie a.c., şi poliţiştii de imigrări din Bacău, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.  

În cadrul activităților întreprinse au fost verificați 164 de străini (35 de femei și 129 de bărbați) care au intrat legal în România, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Aceștia au prezentat documente de călătorie eliberate de Republica Populară Bangladesh și Sri Lanka și vize de ședere valabile pe teritoriul României precum și permise de ședere.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat șederea ilegală a unui cetățean din Bangladesh. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei, fiindu-i emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Și polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Brăila au desfășurat, sâmbătă, 29 aprilie a.c., astfel de activități pe raza de competență, în cadrul cărora au fost controlate două societăți comerciale și 21 de străini fiind legitimați. Dintre persoanele legitimate 13 sunt din Sri Lanka, cinci din Vietnam și trei din Nepal.

Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli.

Poliţiştii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Covasna au depistat, la data de 26 aprilie a.c., doi bărbați de 25, respectiv 31 de ani, ambii din Sri Lanka.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, însă la expirarea perioadei de ședere stabilită prin vizele de intrare nu au părăsit țara și nici nu au întreprins demersuri în vederea prelungirii dreptului de ședere.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis, pe numele persoanelor în cauză, decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

De asemenea, față de aceștia, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 800 lei.

În perioada de referință, poliţiştii de imigrări din Dâmbovița, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul Ordine Publică, au depistat pe raza judeţului Dâmboviţa, o femeie din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta a intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, iar la expirarea  perioadei de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre și nici nu a întreprins demersuri de prelungire a dreptului de ședere.

Întrucât persoana în cauză este membru de familie al unui cetăţean român, polițiștii de imigrări i-au adus la cunoștință că are posibilitatea de a-și prelungi dreptul de ședere în România în scop de reîntregirea familiei.

De asemenea, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu avertisment.

La data de 25 aprilie a.c., poliţişti de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au finalizat verificările în cazul unei societăți comerciale, iar în urma acestora, reprezentantul societății a fost sancționat contravențional cu avertisment, pentru încălcări ale O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Și polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Giurgiu, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au desfășurat, în perioada 26 – 29 aprilie a.c., astfel de activități, pe raza de competență, în cadrul căreia au fost legitimați 12 străini, toți din Nepal.

Din verificări a reieșit că 11 dintre persoanele în cauză de aflau în ședere ilegală, context în care, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

Două unități de cazare, patru societăți comerciale au fost controlate și 149 de străini au fost legitimați, sâmbătă, 29 aprilie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Tulcea, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea. La finalizarea tuturor verificărilor vor fi dispuse măsuri în consecință, dacă va fi cazul.

Totodată, Polițiști din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au participat, la data de 26 aprilie a.c., la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga, județul Timiș, la un exercițiu intitulat ”TIBYSCUM 23„ care face parte din proiectul PDP1-“Îmbunătățirea sistemului național de azil și migrație”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2020, pentru gestionarea unor situații generate de un aflux masiv de migranți la frontiera terestră de sud-vest a României.

În cadrul acestui exercițiu au fost desfășurate activități specifice precum: accesul în perimetrul centrului, triaj epidemiologic, control corporal, identificarea persoanelor vulnerabile, controlul de frontieră și realizarea interviului preliminar, amprentarea și fotografierea persoanelor, întocmirea actelor de procedură penală aferente, trierea migranților, înregistrarea și procesarea cererilor solicitanților de azil, realizarea interviurilor și acordarea accesului la teritoriu, precum și luarea în custodie publică, în funcție de situația operativă.

Au fost angrenate forțe și mijloace specifice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției Române, precum și specialiști din partea Direcției de Sănătate Publică.

De asemenea, prezenți la activitate au fost și reprezentanți din partea UNHCR- Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, dar și CNRR- Consiliul Național Român pentru Refugiați.

Activitatea a avut ca scop pregătirea structurilor cu atribuții în domeniu, în cazul unei astfel de situații.

Coordonatorul proiectului este Inspectoratul General pentru Imigrări, în parteneriat cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul General al Poliției Române, Serviciul Român de Informații, dar și structuri cu atribuții pe linie de migrație și azil din Norvegia.

În perioada analizată, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.405 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Peste 900 de permise de ședere au fost acordate.  

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ŞEDERE PENTRU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI COMERCIALE

Sari la conținut