Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

NOI ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI: FAȚĂ DE TREI STRĂINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE A FOST LUATĂ MĂSURA INTERZICERII ÎN ROMÂNIA

7 decembrie 2022

Trei bărbați, doi din Sri Lanka și unul din Pakistan, aflați în situații ilegale au primit măsura interzicerii în România, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani.  

La data de 6 decembrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au preluat de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni un bărbat de 24 de ani, din Pakistan, transferat din Germania în baza Regulamentului Dublin.

Pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare sub escortă, iar până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre a fost dispusă măsura de luare în custodie publică și introdus Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni.

De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Tot în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii de imigrări au depistat doi bărbați de 42, respectiv 44 de ani, ambii din Sri Lanka.

Din verificările efectuate a reieșit că cei doi au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit țara noastră.

Pe numele bărbatului de 42 de ani a fost emisă decizie de returnare sub escortă, fiind condus până la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni , în vederea îndepărtării de pe teritoriul României. La ieșirea din țară, va fi instituită măsura interzicerii intrării în țara noastră pentru o perioadă de un an.

În cazul celui de 44 de ani a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut