Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

MISIUNE DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ, PÂNĂ ÎN ȚARA DE ORIGINE, A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI,  ÎMPOTRIVA UNEI PERSOANE FAȚĂ DE CARE A FOST EMISĂ DECIZIE DE RETURNARE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI

15 mai 2024

Polițiști de imigrări din cadrul Serviciului Returnări, împreună cu polițiști din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, au desfășurat, zilele trecute, o misiune de îndepărtare sub escortă pentru o persoană, împotriva căreia a fost emisă decizie de returnare de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele persoanei în cauză a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

În perioada 13 – 15 mai a.c., polițiști de imigrări din cadrul Serviciului Returnări, împreună cu polițiști din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, până în țara de origine, pentru o femeie, din Etiopia.  

Verificările efectuate de polițiștii de imigrări au stabilit că aceasta a intrat legal în România, în luna februarie a anului 2024, în scop de angajare, ulterior fiind depistată în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Imediat după depistare, polițiștii de imigrări au emis pe numele persoanei în cauză decizie de returnare sub escortă și a fost introdusă în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele femeii a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

***

Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, este îndepărtat sub escortă (Prin excepţie, în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare, prin decizia de returnare se constată şederea ilegală pe teritoriul României şi se stabileşte obligaţia de returnare şi îndepărtarea sub escortă).

De asemenea, străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) din actul normativ menționat anterior, este îndepărtat sub escortă:

  • dacă nu a executat voluntar obligaţia de returnare, după împlinirea termenului pentru plecarea voluntară;
  • dacă se constată că străinul prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare potrivit art. 83 alin. (3), chiar înainte de împlinirea termenului pentru plecarea voluntară.

Îndepărtarea sub escortă se realizează, în condiţiile cadrului legal amintit anterior, de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări prin însoţirea străinului până la frontieră ori până într-o ţară terţă, respectiv ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.

Informații suplimentare referitoare la procedura îndepărtării sub escortă precum și alte aspecte de interes pe acest segment găsiți accesând următorul link:  https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/04/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf articolele 89 – 98.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut