Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

MAROCAN CU ȘEDERE ILEGALĂ, DEPISTAT ÎN MUNICIPIUL BRĂILA

10 mai 2019

Polițiștii de imigrări din Brăila, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat de 38 de ani, din Maroc, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere. Acesta a fost sancționat contravențional și îndrumat să-și reglementeze dreptul de ședere, în calitate de membru de familie al cetățeanului român.

Polițiștii Inspectoratului General petru Imigrări –Biroul pentru Imigrări al județului Brăila, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi judeţean Brăila, au desfășurat, la data de 9 mai a.c., o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au depistat de raza municipiului Brăila, un bărbat de 38 de ani, din Maroc, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit străinul a intrat legal pe teritoriul României, în baza paşaportului naţional şi a unui permis de şedere eliberat de un stat european, însă, la expirarea perioadei legale de ședere, nu a părăsit teritoriul țării.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare,  fiind îndrumat să-și reglementeze dreptul de ședere pe teritoriul României, deoarece este părinte al unui minor cetățean român.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei şi muncii ilegale.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI BRĂILA                                                                                                                                            

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut