Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

INFORMARE PRIVIND OBȚINEREA VIZEI DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU REÎNTREGIREA FAMILIEI

21 mai 2024

Sponsorul posesor al unui permis de şedere temporară valabil un an, al unei Cărţi albastre a UE, al unui permis ICT, al unui permis «mobile ICT», al unui permis de şedere pe termen lung sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecţiei subsidiare, precum şi străinul solicitant al primei Cărţi albastre a UE poate solicita reîntregirea familiei pentru:

         soţ/soţie;

         copiii minori necăsătoriţi ai sponsorului şi ai soţului/soţiei, inclusiv cei adoptaţi;

         copiii minori necăsătoriţi ai sponsorului, inclusiv cei adoptaţi, aflaţi în întreţinerea sa şi asupra cărora sponsorul exercită drepturile părinteşti. Dacă drepturile părinteşti sunt exercitate în comun, este necesar şi consimţământul celuilalt titular al drepturilor părinteşti cu privire la reîntregirea familiei solicitată de sponsor;

         copiii minori necăsătoriţi ai soţului/soţiei, inclusiv cei adoptaţi aflaţi în întreţinerea sa şi asupra cărora soţul/soţia exercită drepturile părinteşti. Dacă drepturile părinteşti sunt exercitate în comun, este necesar şi consimţământul celuilalt titular al drepturilor părinteşti cu privire la reîntregirea familiei solicitată de sponsor.

Având în vedere aspectele menționate, Inspectoratul General pentru Imigrări poate aproba, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, reîntregirea familiei şi pentru următoarele categorii:

         rudele de gradul I în linie ascendentă ale sponsorului sau ale soţului/soţiei, în cazul în care nu se pot întreţine singure şi nu se bucură de un sprijin familial adecvat în ţara de origine;

         copiii adulţi necăsătoriţi ai sponsorului sau ai soţului/soţiei, în cazul în care aceştia nu se pot întreţine singuri din motive medicale.

De asemenea, minorii neînsoţiţi, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare, pot solicita reîntregirea familiei pentru:

         rudele de gradul I în linie ascendentă sau tutorele legal ori atunci când aceştia nu există sau nu pot fi identificaţi, orice altă rudă a acestuia.

Totodată, dacă deţineţi un permis de şedere pentru desfășurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, sau sunteţi posesori ai Cărţii albastre a UE, ai unui permis ICT, ai unui permis „mobile ICT” puteţi solicita reîntregirea familiei, chiar dacă valabilitatea permisului de ședere este mai mică de un an.

Soluţionarea cererii pentru reîntregirea familiei se va face în acelaşi timp cu soluţionarea cererii pentru eliberarea Cărţii albastre a UE.

Cererea tip se depune la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări pe a cărei rază solicitantul locuieşte în mod legal şi va fi însoţită de următoarele documente:

         certificatul de căsătorie sau, după caz, dovada legăturii de rudenie;

         declaraţia solicitantului, în formă autentică, din care să reiasă că membrii de familie vor locui împreună cu acesta;

         copia documentului care atestă dreptul de şedere pe teritoriul României, cu excepţia situaţiei în care cererea pentru reîntregirea familiei este depusă simultan cu cererea de eliberare a primei Cărţi albastre a UE a sponsorului;

         dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit pentru o locuinţă considerată normală pentru o familie similară în România;

         dovada mijloacelor de întreţinere;

         dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului;

         declaraţia scrisă a persoanei care deţine împreună cu sponsorul custodia comună a copilului minor pentru care se solicită reîntregirea familiei, din care să rezulte consimţământul ca acesta să locuiască împreună cu sponsorul pe teritoriul României;

         copia documentului de călătorie al membrului de familie pentru care se solicită reîntregirea familiei.

Cererea de reîntregire a familiei se aprobă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

         să nu existe o stare de bigamie sau de poligamie;

         solicitantul să deţină un spaţiu de locuit considerat normal pentru o familie similară din România;

         solicitantul să posede mijloace de întreţinere, pe lângă cele necesare pentru propria întreţinere potrivit legii,

în cuantum corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru fiecare membru de familie, pentru o perioadă de 3 luni;

         persoana pentru care se solicită reîntregirea familiei îndeplineşte condiţiile de intrare prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h) din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu modificările și completările ulterioare

Soluţionarea cererii se face în termen de maximum 3 luni de la data depunerii. Răspunsul îl veţi primi în scris, iar dacă cererea a fost aprobată veţi transmite comunicarea membrilor de familie care o vor prezenta la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, în termen de 60 de zile de la data emiterii împreună cu cererea de acordare a vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei.

Următorul pas este obținerea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul în care membrii dumneavoastră de familie au reședinţa.

Cererea va fi soluţionată în termen de maximum 3 luni de la data depunerii.

Aprobarea cererii se comunică în scris solicitantului, în vederea transmiterii acesteia membrilor de familie interesaţi, care o prezintă la misiunea diplomatică sau la oficiul consular în termen de 60 de zile de la data emiterii, odată cu cererea de acordare a vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei. În cazul respingerii cererii, motivele vor fi comunicate străinului în scris.

Următorul pas este obținerea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul în care membrii dumneavoastră de familie au reședinţa.

Pentru informații suplimentare referitoare la acest domeniu puteți accesa acest link: puteți consulta actul normativ: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/04/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf  articolul 46 sau puteți accesa link-ul: https://igi.mai.gov.ro/reintregirea-familiei/ .

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

17 STRĂINI AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Sari la conținut