Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

INFORMARE PRIVIND DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE PRIMIRE ȘI SOLUȚIONARE A CERERILOR DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE ÎNREGISTRARE ALE CETĂȚENILOR UNIUNII EUROPENE ÎN PERIOADA 8 – 9 IUNIE 2024

3 iunie 2024

Având în vedere că la data de 9 iunie a.c. se vor desfășurarea alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, la nivelul structurilor teritoriale al Inspectoratului General pentru Imigrări vor fi desfășurate suplimentar activități de lucru cu publicul, în vederea primirii și soluționării cererilor formulate de cetățenii Uniunii Europene, pentru emiterea certificatelor de înregistrare.

Scopul acestor activități este de a asigura garantarea exercitării dreptului la vot al cetățenilor Uniunii Europene care au reședința sau domiciliul pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile  art.16, alin 4 din Constituția României, respectiv art. 5 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea administrației publice locale.

În acest context, în perioada 8 – 9 iunie a.c., activitățile de lucru cu publicul se vor desfășura astfel:

  • în data de 8 iunie 2024, în intervalul 8:00 – 16:00;
  • în data de 9 iunie 2024, în intervalul 8:00 – 21:00.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

POLIȚIȘTII DE IMIGRARI AU FOST LA DATORIE ȘI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut