Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

INFORMARE

2 iunie 2022

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) depune toate eforturile, inclusiv prin suplimentarea personalului acolo unde situația o impune, astfel încât beneficiarilor de protecție temporară să li se acorde toate drepturile prevăzute de legislația națională și europeană în materie.

Protecția temporară este o măsură excepțională menită să asigure o protecție imediată și temporară persoanelor ce fug din calea conflictului din Ucraina. Acest lucru oferă anumite drepturi, printre care un permis de ședere, acces la piața muncii, asistență medicală și acces la educație pentru copii. Protecția temporară este un mecanism de urgență al Uniunii Europene. 

De asemenea, de la începerea conflictului din Ucraina, structurile IGI au procesat 4.353 de solicitări de azil ale unor cetățeni ucraineni, care la acest moment beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională şi au fost emise 33.865 de permise de ședere pentru beneficiarii de protecție temporară, dintre care peste 11.000 au fost emise la nivelul centrului București.

Pe raza municipiului București, întrucât procedura se realizează în două locații, la capacitate maximă, respectiv la sediul Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil București și la sediul Direcției Imigrări a Municipiului București, Inspectoratul General pentru Imigrări vine în sprijinul cetăţenilor cu alte 5 staţii de lucru, la punctul din incinta Complexului Expoziţional Romexpo, în vederea desfăşurării activităţilor specifice de verificare, înregistrare şi eliberare permise beneficiarilor de protecţie temporară, prin reducerea timpilor de aşteptare ca urmare a operaţionalizării unei noi locaţii, cu sprijinul UNHCR, în cadrul complexului, în proximitatea pavilioanelor G6 şi G7 din B-dul Expoziţiei nr.65-67, sector 1.

Ca urmare a măsurilor luate, începând cu data de 30 mai a.c., locaţia din B-dul Expoziţiei nr.65-67, sector 1, a început să fie operaţionalizată, iar programul de lucru este de luni până vineri, între orele 09:00-17:00, unde sunt aşteptaţi solicitanţii de protecţie temporară.

Precizăm faptul că, la nivelul structurilor responsabile ale IGI, se lucrează la capacitate maximă și au fost luate măsuri pentru prioritizarea activităților de acordare a protecției temporare prin crearea unui flux continuu de lucru pentru procesarea tuturor persoanelor prezentate.

Totodată, activitățile derulate de către structurile IGI sunt sprijinite și de către experți din cadrul Agenției Uniunii Europene pentru Azil (EUAA)  în baza unui Plan de Sprijin Operațional aprobat la nivel ministerial.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut