Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ÎNCĂ TREI STRĂNI LUAȚI ÎN CUSTODIE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

28 iunie 2023

Poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus ieri în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, trei bărbaţi, care au fost transferaţi din Austria, Germania, respectiv din Elveția, în baza Regulamentului Dublin.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani, sunt bănuite de infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate ieri de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni.

La ieşirea din ţară, pe numele bărbaților va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ŞEDERE PENTRU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI COMERCIALE

Sari la conținut