Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ÎN LUNA OCTOMBRIE A ACESTUI AN, POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU DESFĂȘURAT 60 DE MISIUNI DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ

17 noiembrie 2023

60 de misiuni de îndepărtare sub escortă a străinilor de pe teritoriul României au desfășurat, la nivel național, polițiștii de imigrări în luna octombrie a acestui an. În două cazuri, străinii au fost escortați până în țara de origine.

Îndepărtarea sub escortă se realizează, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, de către personalul

specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări prin însoţirea străinului până la frontieră ori până într-o ţară terţă, respectiv ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.

Astfel, în perioada 1 – 31 octombrie a.c., poliţiştii de imigrări au desfășurat, la nivel naţional, 60 de misiuni de îndepărtare sub escortă a străinilor de pe teritoriul României. În 58 de cazuri, străinii au fost îndepărtați sub escortă până la punctele de trecere a frontierei de stat, iar în două cazuri au fost escortați până în țara de origine.

Principalele motive care au stat la baza îndepărtării sub escortă au fost trecere frauduloasă a frontierei de stat, tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat și nerespectarea deciziei de returnare etc..

Dintre persoanele îndepărtate sub escortă, 13 sunt din Pakistan, alte 12 sunt din India, iar diferența din alte țări.

Informații suplimentare referitoare la îndepărtarea sub escortă găsiți accesând următorul link, articolele 88 – 98: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2023/07/ORDONANTADEURGENTAnr.194din12decembrie2002.pdf

Exemplu:

Bărbat din Peru îndepărtat sub escortă de polițiștii de imigrări

La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă până la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Internațional “Henri Coandă” București – Otopeni, pentru un bărbat de 46 de ani, din Peru, aflat în custodie publică.

În luna octombrie a acestui an, persoana în cauză a fost depistată în ședere ilegală de polițiștii de imigrări din Sibiu, ulterior fiind introdusă în centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică. 

Astfel, la finalizarea demersurilor, bărbatul a fost îndepărtat sub escortă, până la  Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Internațional “Henri Coandă” București – Otopeni.

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acestuia a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 3 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut