Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ÎN LUNA DECEMBRIE A ANULUI 2023, APROXIMATIV 360 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU

17 ianuarie 2024

449 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în luna decembrie a anului trecut, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Au fost depistați în situații ilegale 359 de străini, 197 de decizii de returnare au fost emise și 67 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

În perioada 1 – 31 decembrie 2023, poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 449 de activități specifice de control pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, cu efective proprii şi în cooperare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 359 de străini în situații ilegale.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 1.114 de sancţiuni contravenţionale, străinilor şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

De asemenea, în perioada de referință, pentru 197 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 67 depersoane au fost îndepărtate sub escortă de polițiștii de imigrări.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut