Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ÎN ANUL 2019, POLIŢIŞTII DE IMIGRĂRI DIN MEHEDINȚI AU APLICAT 91 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE ÎN VALOARE DE PESTE 205.400 DE LEI

29 ianuarie 2020

 În cursul anului 2019, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări –Biroul pentru Imigrări al județului Mehedinți au asigurat managementul șederii în România pentru 567 de persoane, dintre care 486 din state terțe și 81 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 38 de străini în situații ilegale și emise 37 de decizii de returnare de pe teritoriul României. De asemenea, au fost emise 224 de avize de angajare pentru lucrători permanenți. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 205.400 de lei.

În ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2019, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Mehedinți au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 567de persoane, dintre care 486 de străini din state terțe, cei mai mulți din India, Republica Moldova, Serbia  și Nepal și 81 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Cehia, Slovacia și Italia.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 235  de permise de pentru ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 78 de certificate de înregistrare și 3 cărți de rezidență permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 234 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 224 de  avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 38 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 4  decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare de pe teritoriul național și 33 decizii de returnare sub escortă prin care  s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României în termen de 24 de ore direct la frontieră. De asemenea, pentru  35 de cetățeni străini a  fost instituită măsura interdicției de intrare în România  pentru perioade cuprinse între 3 luni și 1 an.

Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 205.400 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

***

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru pentru reducerea timpului de așteptare la ghișeu și eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI  AL JUDEŢULUI MEHEDINŢI

ULTIMA
ORĂ

10 BĂRBAȚI DIN NEPAL AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRULUI DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ OTOPENI

Sari la conținut