Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

FEMEIE DIN STATELE UNITE ALE AMERICII DEPISTATĂ CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN ARGEȘ

18 octombrie 2023

Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Argeş au depistat,  o femeie din Statele Unite ale Americii, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere. Pe numele acesteia a fost emisă decizie de returnare prin care este obligată să părăsească țara noastră în termen de 15 zile și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 700 lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Argeş au desfăşurat, la data de 17 octombrie a.c., o acţiune ce a avut ca scop combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată o femeie de 36 de ani, din Statele Unite ale Americii, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza convențiilor internaționale prin care se desființează unilateral regimul de vize, iar la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acesteia decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească țara în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 700 lei în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ARGEŞ

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut