Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

FEMEIE DIN REPUBLICA MOLDOVA, DEPISTATĂ CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIŢA

6 mai 2021

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, cu ședere ilegală, o femeie din Republica Moldova care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Pe numele acesteia a fost emisă decizie de returnare prin care este obligată să părăsească țara în termen de 15 zile și instituită  interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 3 luni. De asemenea, aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 600 lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa au desfăşurat, la data de 06 mai a.c., o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat o femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile și a fost sancţionată contravenţional cu suma de 600 lei. Totodată, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 3 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut