Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

FEMEIE DIN REPUBLICA MOLDOVA DEPISTATĂ CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN BISTRIŢA NĂSĂUD

25 februarie 2019

Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud au depistat o femeie de 33 de ani, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească ţara în 15 zile.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud au desfăşurat, la data de 25 februarie a.c., o acţiune cu forțe proprii, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, o femeie de 33 de ani, din Republica Moldova. Tânăra a intrat legal în România în baza convenţiilor internaţionale, însă, la expirarea dreptului de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele ei o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionată contravenţional cu avertisment în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud, comunicând la tel./fax 0263203124 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI BISTRIŢA-NĂSĂUD

ULTIMA
ORĂ

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN IAȘI ÎN COOPERARE CU REPREZENTANȚI DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ IAȘI

Sari la conținut