Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

FEMEIE DIN REPUBLICA MOLDOVA , DEPISTATĂ CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN ARGEŞ

18 decembrie 2019

Poliţiştii de imigrări din Argeş au depistat o tânără din Republica Moldova, care nu a părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş au organizat, la  data de 18 decembrie  a.c., un control, în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată, cu şedere ilegală, pe raza municipiului Pitești, o tânără din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România în baza convențiilor internaționale prin care se desființează unilateral regimul de vize și nu a părăsit teritoriul ţării noastre în termen de maximum 90 zile.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligată să părăsească ţara în 15 zile, și au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 700 lei.

Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuți în domeniu, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

Facem apel către toți cetățenii străini de pe raza județului si contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniu, invitându-vă să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale la sediul Serviciului pentru Imigrări al județului Argeș din bld. Republicii, bl. E3c, Mezanin 2, la numărul de telefon :0248 222 328, e-mail ag.igi@mai.gov.ro, sau vizitând site-ul public la adresa: www.portaligi.mai.gov.ro.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ARGEŞ

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut