Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

FEMEIE DIN GEORGIA, DEPISTATĂ CU ŞEDERE ILEGALĂ PE RAZA JUDEȚULUI DÂMBOVIŢA

7 iunie 2019

 Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat o femeie de 38 de ani, din Georgia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă, în cauză fiind interzisă îndepărtarea, întrucât este căsătorită cu un cetățean român.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa,  au desfăşurat, la data de 06 iunie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat, pe raza de competență, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Georgia, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza pașaportului biometric,  însă,  la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării și nici nu a efectuat demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere.

Întrucât, persoana în cauză este membru de familie al unui cetăţean român, acesteia i s-a adus la cunoștință faptul că, are posibilitatea să depună la sediul biroului nostru, sau la sediul oricărei formaţiuni aparţinând Inspectoratului General pentru Imigrări, de pe raza localităţii unde intenţionează a-și stabili reşedinţa, documentele necesare prelungirii dreptului de şedere, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, femeia a fost sancţionată contravenţional cu amenda în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile actului normativ mai sus menționat.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

ULTIMA
ORĂ

PESTE 2.500 DE PERMISE DE ȘEDERE AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Sari la conținut