Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

EVALUAREA ACTIVITĂȚII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI TIMIȘ ÎN ANUL 2022

17 februarie 2023

Aproximativ 5.000 de permise de ședere pentru diferite scopuri au fost emise de polițiștii de imigrări din Timiș în anul 2022.

Peste 300 de străini au fost depistați în situații ilegale, dar și amenzi în valoare de  aproximativ 99.000 de lei au fost aplicate de polițiști.

Au fost emise aproximativ 2.000 de avize de angajare.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Timiș, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2022, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 6.483 de persoane, dintre care 4.948străini din state terțe. Cei mai mulți provin din Serbia- 629, Republica Moldova – 624, Nepal – 456, Sri Lanka – 329 și Vietnam – 325, dar și 1.410 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Franța.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și studiile.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 4.948 de permise de ședere, dintre care 4.810 pentru ședere temporară și 138 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 1.410 de certificate de înregistrare și 138 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH. Față de aceeași perioadă a anului 2021, când au fost emise 3.750 de permise de ședere, dintre care 3.596 pentru ședere temporară și 154 pentru ședere pe termen lung, fiind eliberate 1.178 de certificate de înregistrare și 79 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH, rezultă un volum de muncă la emiterea permiselor de ședere (+ 1.200).  

În anul 2022, au fost înregistrate 2.026 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.842 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați  iar 184 de cereri au fost respinse.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 196 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 309 străini. Au fost emise 131 decizii de returnare de pe teritoriul României, cele mai multe având ca obiect șederea ilegală pe teritoriul României.

În perioada analizată, 85 persoane au fost introduse în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Totodată, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 98.700 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

SERVICIUL  PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI TIMIȘ

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ŞEDERE PENTRU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI COMERCIALE

Sari la conținut