Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

EVALUAREA ACTIVITĂȚII POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN IAȘI, ÎN ANUL 2018

22 ianuarie 2019

În cursul anului 2018, polițiștii Serviciului pentru Imigrări Iași au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 6141 de persoane, dintre care 4388 din state terțe și 1753 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 113 străini în situații ilegale și emise 86 de decizii de returnare. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 621 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36900 de lei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciului pentru Imigrări Iași, în cursul anului 2018, au asigurat managementul șederii și rezidenței, pe raza județului, pentru 6141 de persoane, dintre care 4388 de străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Israel, Maroc, Tunisia și 1753 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Franţa și Grecia.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: studii urmate de cele conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 83 de  invitații, cele mai multe depuse pentru străini din Iordania, Iran, Iraq și Palestina.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 2130 de permise de ședere, dintre care 2096 pentru ședere temporară și 34 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 493 de certificate de înregistrare și 3 cărți de rezidență permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 269 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 224 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi înalt calificați.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 101  acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 113 străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 86 de decizii de returnare și 6 comunicări de părăsire a teritoriului României, iar un stăin a fost condus cu escortă până la punctul de frontieră Otopeni în vederea îndepărtării.

Totodată, au fost aplicate 621 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36900 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată., OUG 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene și OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

***

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI IAŞI

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut