Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

EVALUAREA ACTIVITĂȚII POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN COVASNA, ÎN ANUL 2019

7 februarie 2020

  În cursul anului 2019, polițiștii Biroului pentru Imigrări Covasna au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 701 persoane, cetățeni europeni și ai statelor terțe fiind emise peste 165 de documente de ședere și 13 avize de muncă. Polițiștii au depistat 18  străini aflați în situații ilegale, fiind emise 9  documente administrative prin care au fost obligați să părăsească teritoriul României. Totodată, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de 54.200 de lei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Covasna, în cursul anului 2019 au asigurat managementul șederii și rezidenței pe raza județului Covasna pentru 701 persoane, dintre care 526 cetățeni ai U.E/S.E.E/C.H, cei mai mulți proveniți din Ungaria, Germania, Italia, Austria și Franța și 155 cetățeni din state terțe, dintre care majoritatea din SUA, Moldova, China, India și Turcia.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit rezidența sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (membri de familie ai cetățenilor români, reîntregirea familiei, U.E sau S.E.E) angajare în muncă, alte activități care nu contravin legilor române sau stabilirea permanentă pe teritoriul țării noastre.

Astfel, în ceea ce privește admisia în România, în perioada de referință au fost primite 14 invitații, majoritatea depuse pentru străini proveniți din Egipt și Tunisia.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 56  de permise de ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 88 certificate de înregistrare, 11 cărți de rezidență permanentă și 2 cărți de rezidență temporară pentru cetățenii terți, membri de familie ai cetățenilor U.E/S.E.E/C.H.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 15 cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă, majoritatea pentru cetățeni proveniți din Nepal, SRI Lanka, și Camerun. Dintre acestea au fost aprobate 13 cereri, fiind emise avize de angajare în muncă pentru lucrători permanenți.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință au fost executate 90 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu și au fost depistați 18 străini aflați în situații ilegale. Pentru străinii depistați în situații ilegale au fost emise decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecare voluntară și o comunicare privind părăsirea teritoriului României.

Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi în valoare de aproximativ 54.200 de lei, unui număr de 31 de persoane fizice și persoane juridice, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale U.E/S.E.E și a cetățenilor Confederației Elvețiene, cu modificările și completările ulterioare, respectiv O.G 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, polițiștii Biroului pentru Imigrări Covasna au dispus măsura revocării dreptului de ședere temporară pentru un străin, pentru care a fost emisă și decizie de returnare.

Controlul permanent asupra legalității șederii străinilor în România, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate sunt acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Pentru informații privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentația necesară prelungirii dreptului de ședere/înregistrării dreptului de rezidență, tipuri de formulare și alte informații, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanții să utilizeze aplicația on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpilor de așteptare la ghișeu și eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI COVASNA

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBŢINUTE DE POLIŢIŞTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AI JUDEŢULUI ALBA, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

Sari la conținut