Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DOUĂ PERSOANE AFLATE ÎN SITUAȚII ILEGALE DEPISTATE  DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SATU MARE ȘI OLT

19 mai 2023

Polițiștii de imigrări din Satu Mare, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, ieri, o persoană din Filipine, care se afla în ședere ilegală. Aceasta a fost sancționată contravențional și îndrumată către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.

La data de 18 mai a.c., polițiștii de imigrări din Satu Mare au desfășurat activități specifice de control, pe raza de competență, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor în țara noastră.

În acest context, poliţiştii de imigrări au depistat o persoană de sex feminin, din Filipine, care se afla în ședere ilegală.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta este membru de familie al unui cetățean român, situație în care este interzisă returnarea, și a fost îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere.

De asemenea, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de  800 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii au verificat și patru societăți comerciale, iar în urma verificărilor nu au fost constatate nereguli.

La activități, poliţiştii de imigrări au fost sprijiniți de polițiști de frontieră și jandarmi.

  • Activități pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale au fost desfășurate ieri și de polițiștii de imigrări din Olt.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse a fost depistată o persoană de sex masculin, care desfășura activități lucrative, fără aviz de muncă, la o societate comercială din județ.

Din verificări a reieșit că acesta a intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării a fost identificat desfășurând activități lucrative la o la o altă societate decât cea pentru care a obținut viza.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au luat măsura revocării vizei străinului și au emis pe numele acestuia decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în termen de 30 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, reprezentantul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

PESTE 2.500 DE PERMISE DE ȘEDERE AU FOST EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Sari la conținut