Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DOUĂ DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

21 iunie 2023

Polițiștii de imigrări din Botoșani și București au continuat acțiunile pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor în țara noastră. Doi bărbați aflați în situații ilegale au fost depistați în urma verificărilor. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare.

La data de 20 iunie a.c., polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat activități de control, în municipiul Botoșani, la două unități de cazare și în zonele aglomerate – autogări, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Ca urmare a verificărilor efectuate a fost depistat un bărbat de 35 de ani, din Republica Moldova, care se afla în ședere ilegală.

Pe numele acestuia, polițiștii au emis decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceeași zi, polițiștii de imigrări din București au preluat de la polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare București un bărbat de 29 de ani, din Pakistan.

Din verificări a reieșit că acesta a intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării se afla în ședere ilegală.

Și în acest caz, ca urmare a celor constatate, pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare, în conformitate cu același act normativ.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU EMIS, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ACESTEI LUNI, PESTE 1.700 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE

Sari la conținut