Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DOI CETĂȚENI STRĂINI ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CONSTANȚA

10 iulie 2023



Polițiștii de imigrări din Constanța au continuat acțiunile pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor aflați în țara noastră. Doi bărbați aflați în situații ilegale au fost depistați în urma controalelor efectuate. Pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene.

La data de 09 iulie a.c., polițiștii de imigrări din Constanța au desfășurat activități de control, în municipiul Constanța, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale, fiind depistați 2 bărbați din Sri Lanka.

Din verificările efectuate a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării se aflau în situații ilegale.

Ca urmare a celor constatate, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă, persoanele fiind conduse până la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni, în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele celor în cauză a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 1 an respectiv 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE PRIVIND VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE PENTRU ALTE SCOPURI

Sari la conținut