Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DOI BĂRBAȚI DIN SRI LANKA DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DIN PRAHOVA

5 decembrie 2022

Combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate rămâne în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Prahova. Doi bărbați din Sri Lanka au fost depistați în situații ilegale.

La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii de imigrări din Prahova au desfășurat o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat în situații ilegale la o societate comercială doi bărbați, de 26 respectiv 30 de ani, ambii din Sri Lanka.

Ca urmare a celor constatate, dreptul de ședere al persoanelor în cauză a fost revocat, pe numele acestora fiind emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 30 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La finalizarea verificărilor, față de reprezentantul societății comerciale vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Sari la conținut