Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DOI BĂRBAȚI DIN PAKISTAN DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN HUNEDOARA

7 decembrie 2022

Doi bărbați din Pakistan care se aflau în situații ilegale au fost depistați în municipiul Petroșani, la începutul acestei săptămâni, de polițiștii de imigrări din Hunedoara. Unul dintre aceștia a fost luat în custodie publică.

La data de 5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Hunedoara au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul țării noastre.

În urma activităților întreprinse, polițiștii au depistat cu ședere ilegală doi bărbați de 23, respectiv 37 de ani, ambii din Pakistan.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de muncă, iar la expirarea perioadei de ședere nu au părăsit țara noastră.

Pe numele bărbatului de 23 de ani, polițiștii de imigrări din Vâlcea au emis decizie de returnare, pentru 15 zile, însă nu a respectat-o, fiind depistat la începutul acestei săptămâni, în municipiul Petroșani, de polițiștii de imigrări din Hunedoara, în cadrul unei acțiuni.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Luare în Custodie Publică Arad, până la îndepărtarea sub escortă.

De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de un an și 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul bărbatului de 37 de ani a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut