Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

DECIZIE DE RETURNARE ȘI INTERZICEREA INTRĂRII ÎN ȚARA NOASTRĂ, PENTRU O PERIOADĂ DE 15 ANI, PENTRU UN CETĂȚEAN STRĂIN

7 iulie 2022

În data de 6 iulie a.c., polițiștii de imigrări din județul Ilfov au dispus returnarea unui cetățean american de origine irakiană, prin emiterea deciziei de returnare și interzicerea intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 15 ani.

În data de 6 iulie a.c., ora 20:00, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov au preluat de la Penitenciarul Jilava un cetățean american, de origine irakiană, în vârstă de 59 de ani, care a fost liberat condiționat ca urmare a hotărârii pronunțate de Tribunalul Ilfov.

Acesta a fost condus la sediul structurii de imigrări în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun. Împotriva străinului a fost dispusă măsura returnării, fiind emisă în acest sens, decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile și institituită măsura de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 15 ani de la data ieșirii din țară, conform prevederilor O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL  INFORMARE  ŞI  RELAŢII  PUBLICE

Sari la conținut