Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

Cum se obține viză de lungă ședere pentru formare profesională neremunerată?

19 noiembrie 2021

Dacă sunteţi cetăţean al unui stat din afara Uniunii Europene şi a Spatiului Economic European şi doriţi să rămâneţi pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de timp pentru alte scopuri trebuie să îndepliniţi o serie de condiţii, in concordanţă cu scopul ales.

Ce inseamnă alte scopuri?

Categoria alte scopuri conţine o serie de activităţi pe care dumneavoastră le puteţi desfășura pe teritoriul României. Astfel, puteţi rămâne aici: ca administrator al unei societăţi comerciale, pentru formarea profesională neremunerată sau ca voluntar, pentru tratament medical de lungă durată sau pentru alte activități ce nu contravin legilor române.

Formarea profesională neremunerată

Viza de lungă şedere pentru alte scopuri se acordă celor care solicită intrarea pe teritoriul României în scopul formării profesionale neremunerate în cadrul unui furnizor de pregătire profesională acreditat ori în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat autorizate în condiţiile legii să desfăşoare astfel de activităţi, dacă fac dovada că îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

(i) au încheiat un contract de formare pentru participarea neremunerată la o formă de pregătire în cadrul unui furnizor de pregătire profesională acreditat ori în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat autorizate în condiţiile legii să desfăşoare astfel de activităţi;

(ii) dispun de mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin câştigul salarial mediu brut lunar pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;

(iii) au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea pe teritoriul României în acest scop, dacă străinul este minor.

VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE

Puteți obţine o viză de lungă şedere pentru scopul precizat mai sus, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. (Consultaţi lista acestora).

Pentru obținerea vizei de lungă şedere pentru alte scopuri trebuie să depuneţi următoarele documente:

  • documente din care să rezulte una dintre calităţile menţionate mai sus;
  • dovada asigurării medicale pe perioada de valabilitate a vizei;
  • dovada asigurării condiţiilor de cazare;
  • certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din țara de origine.

Taxa de viză este de 120 Euro şi se achită în statul în care faceţi solicitarea.

Ca și procedură internă, viza de lungă şedere primește aprobarea Centrului Național de Vize numai după obţinerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrări. Avizul se emite în cel mult 30 de zile de la primirea solicitării, cu posibilitatea de prelungire a termenului cu 15 zile.

Viza de lungă ședere se acordă pentru o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii.

PERMISUL DE ȘEDERE

După intrarea în România trebuie să obţineti un permis de şedere. Acesta atestă dreptul dumneavoastră de şedere în România și îl puteţi obţine de la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din judeţul în care locuiţi. Pentru obţinerea permisului de şedere veţi depune personal o serie de documente cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză. De asemenea, aveţi posibilitatea de a depune documentele și prin intermediul aplicației online, disponibilă la adresa https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/

Pentru prelungirea dreptului de şedere (obţinerea permisului de şedere) pentru formare profesională neremunerată trebuie să depuneţi următoarele documente:

a. cerere
b. documentul de trecere a frontierei (paşaportul, titlul de calatorie, etc.) original şi copie;
c. actul constitutiv al instituției de formare profesională;
d. contractul de formare pentru participarea neremunerată la o formă de pregătire profesională în cadrul unei intreprinderi din sectorul public sau privat sau în cadrul unui furnizor de formare profesională acreditată;
e. dovada mijloacelor de întreţinere cel puțin la nivelul câștigului salarial mediu brut lunar, pentru perioada care se solicită prelungirea dreptului de ședere;
f. dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit (original și copie);
g. dovada asigurării sociale de sănătate;
h. adeverinţă medicală;
i. taxe

Termene pentru permisul de şedere

Cererea de acordare sau prelungire a dreptului de şedere va fi solutionată în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. În cazurile în care sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. În cazul în care informaţiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru prelungirea dreptului de şedere, sunt necorespunzătoare sau incomplete, Inspectoratul General pentru Imigrări îi comunică solicitantului informaţiile suplimentare cerute şi stabileşte un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenul prevăzut la alin. (4) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informaţiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informaţiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.

Dreptul de şedere temporară pentru alte scopuri se prelungește succesiv pentru perioade de până la 1 an, iar pentru apatrizii de origine română se prelungeşte pe perioade de 4 ani.

Dreptul de şedere pentru străinii care au intrat pe teritoriul României în scopul formării profesionale neremunerate se acordă pentru o perioadă de maximum un an, fără posibilitatea prelungirii

Dreptul de şedere temporară pentru străinii care desfăşoară activităţi în cadrul unor programe de voluntariat se prelungeşte pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a contractului de voluntariat, fără a depăşi o durată totală de şedere de un an pe teritoriul României, în această calitate.

ULTIMA
ORĂ

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 48 DE ORE

Sari la conținut